"În acea zi, cu gândul la acea lume matură şi la viitorul meu, m-am decis să mă opresc. Să mă opresc să mai cresc vreodată şi să rămân un gnom de trei ani, o dată pentru totdeaun"
Oskar Metzertath
După ce ne-a povestit aici păţaniile prin care a trecut în filele masivului volum Toba de tinichea (Die Blechtrommel, 1959), micuţul Oskar Matzerath, personajul principal, se întoarce pe Mixul de Cultură într-o versiune vizuală, pe care vi-o propun în egală măsură cu lectura romanului. Polemica carte versus film nu este de data recentă, iar de cele mai multe ori cartea triumfă în faţa tentativelor eşuate ale regizorilor înhămaţi la o muncă aproape imposibilă de a “traduce” în imagini, cu ajutorul tehnicilor cinematografice (muzică, montaj, lumina, jocul actorilor etc), pagini de literatură adevărată, de calitate.
Nu am să vorbesc despre cei care au eşuat în această tentativă aproape temerară, ci am să aleg la interval de două săptămâni câte un regizor care, după umila părere, a încercat şi a reuşit să se apropie de textul literar. Aştept desigur sugestii la propria lista creată la începutul acestui an.
În această săptămână mă voi opri, după cum anunţam la începutul articolului, la versiunea cinematografică din 1979 a romanului Toba de tinichea, unică până în prezent, în regia germanului Volker Schlöndorff. Numele lui Schlöndorff este pus de critica de film in galeria tinerilor regizori din Noul Val German apăruţi în anii ‘70, alături de Wim Wenders, Werner Herzog şi Fassbinder.
Puterii cuvântului din romanul lui Grass i se adaugă o redare fidelă, magistrală, pe pelicula eternă a celuloidului. Filmul păstrează coordonatele romanului, prezentând alegoria unei epoci de temeri, corupţie şi incertitudine în Germania nazistă, în contextual ascensiunii lui Hilter. Amestecul de realitate şi suprarealism, cu un puternic impact din punct de vedere vizual pentru spectatorul aflat la prima vizionare de acest fel, nu poate lăsa emoţia în starea iniţială. Modificarea are loc de la bun început, odată cu “naşterea” pe ecran a omuleţului Oskar (David Bennent), a cărui atitudine de revoltă este dorinţa exprimată cu o conştiinţă aproape istorică de a nu mai creşte.
De fapt, putem vorbi aici de un “ingheţ” în timpul istoric, de un simbolism pe cât de uşor de redat în cuvinte, pe atât de profund pentru o societate germană sacrificată (pentru umanitate, prin extensie) în numele orgoliului nemăsurat cu origini obscure în teoriile eugeniste, care împânziseră cu mulţi ani mai devreme întreaga Europă.
Articol complet pe mixul de cultura
