Elena Dulgheru si Tarkovski

"Credem că elementul esenţial al scenografiei filmelor lui Tarkovski este casa . Fără trimiteri etnografice precise, lipsită de detalii muzeografice (este de preferinţă din lemn nevopsit, cu acoperişul în două ape, dar nu aparţine neapărat tradiţiei arhitecturale ruse), casa delimitează un spaţiu al interiorităţii fericite, materne, un teritoriu al siguranţei. Aflată nici la sat, nici la oraş, “casa tarkovskiană" este o casă izolată, trăind în mijlocul naturii, eventual între o pădure, o câmpie şi o apă: este casa din vis. 

Vom apela la un model al morfologiei culturii, şi anume la acela al “întemeietorului ei nediscutat”, după aprecierea lui Blaga: Leo Frobenius. Etnologul împarte culturile în funcţie de spaţiul vital în care se dezvoltă şi care generează un spaţiu sufletesc, dominat de o imagine-simbol. Acestea sunt două: cea a spaţiului-grotă-a-lumii (spaţiul boltă), specific culturilor răsăritene, şi spaţiul vastităţii lumii, nelimitat, specific spiritului faustic occidental . Această dihotomie considerăm că este operantă pentru modelele spaţiale tarkovskiene.

Spaţiu închis de subiectivitatea amintirii, spaţiu-grotă, casa filmelor lui Tarkovski este centrul în jurul căruia gravitează întreg universul sufletesc al personajelor, este polul central al amintirilor esenţiale; aflată într-o veşnică opoziţie faţă de prezent, ea este casa sufletului
". (pp. 88-89)


Din Tarkovski. Filmul ca rugaciune. O poetică a sacrului în cinematograful lui Andrei Tarkovski (2002)