CINEFAN

Silver and gold and it's growing cold
Autumn leaves lay as thick as thieves
Shivers down your spine chill you to the bone
'Cos the mandolin wind is the melody that turns
Your heart to stone

The heat of your breath carving shadows on the mist
Every angel has the wish that she's never been kissed

A broken dream haunting in your sleep
And hiding in your smile a secret you must keep
Love cuts you deep

Love breaks the wings of a butterfly on a wheel
Love breaks the wings of a butterfly on a wheel

There's no scarlet in you, lay your veil down for me
As sure as God made wine,
you can't wrap your arms Around a memory
Take warmth from me,
cold Autumn winds cut sharp as a knife
And in the dark for me, you're the candle flame that
Flickers to life

Love breaks the wings of a butterlfy on a wheel
Love will break the wings of a butterfly on a wheel

Wise men say all is fair in love and war
There's no right or wrong in the design of love
And I could only watch as the wind crushed your wings
Broken and torn crushed like the flower under the snow
And like the flower in spring
Love will rise again to heal your wings

Love heals the wings of a butterfly on a wheel
Love will heal the wings of a butterfly on a wheel

În istorie există momente unice din care “se nasc” eroi şi legende. În sport, mai cu seamă, eroii pot dobândi acest statut, datorită mediatizării şi campaniilor publicitare, umanitare, în care sunt implicaţi de cele mai multe ori, cu sau fără voia lor, pe baza unui contract prestabilit. Ce se întâmplă, însă, când, în afara tuturor politicilor de marketing şi campanii, doi atleţi încep o “luptă” cu propria persoană şi dovedesc o capacitate nemaintalnită de a se depăşi, rescriind istoria sportului care i-a consacrat?

În tenis, supranumit “sportul alb”, eroii îşi construiesc statuia imortalităţii graţie titlurilor de Mare Şlem şi a seriilor neîntrerupte câştigate de-a lungul turneelor din anii carierei lor. În anii din urmă, nume ca Roger Federer şi Rafael Nadal au pecetluit istoria tenisului pentru totdeauna, în special pentru rivalitatea dintre cei doi şi caracterele deosebite de care au dat dovadă în afara suprafeţelor de tenis. La această listă sacră a istoriei alte două nume îşi merită locul.

E marţi, 22 iunie. Minutele au devenit ore prelungi, iar acestea din urmă s-au transformat în chip nemaintalnit pentru un meci de tenis, al cărui durată medie este de 2h-2h şi 30 min, în trei zile memorabile pentru întreaga lume. Marţi, miercuri şi joi nu s-a vorbit decât despre meciul care “pare să nu se mai termine”. “Anonimul” teren număr 18 dobândea, astfel, renumele unei arene, în care doi combatanţi – francezul Nicolas Mahut şi americanul John Isner – istoviţi de soarele atipic de zâmbitor al Londrei din această perioadă a anului, continuau să doboare record după record. Aşi porniţi cu viteza unei clipiri în terenul advers, ghemuri însutite de-o parte şi alta, iată cum arăta “cel mai lung meci din istoria tenisului”. Probabil, ţinând cont de durata şi efortul neîntrerupt, “cea mai lungă întâlnire din istoria sportului”.

De această dată, “plângăcioasa” Londră le zâmbea celor doi “centurioni ai tenisului”, în ovaţiile în picioare ale spectatorilor care strigau “more, more, more”. Nimeni nu vroia ca acest meci să se termine. Timpul nu mai era un inamic, deşi durata disputei dincolo de limitele rezistenţei fizice nu putea fi ignorată nici de cel mai bun cunoscător al sportului. Era miercuri seară şi trecuseră aproape şapte ore de joc istovitor, timp îndeajuns pentru spectatori şi telespectatori să-şi mute atenţia, respectiv să apese pe butonul de pe telecomandă, pentru a vedea “minunăţia”.

În cele din urmă, din cauza faptului că în ziua anterioară era prea întuneric, Isner şi Mahut şi-au reluat disputa joi după-amiaza. După mai bine de o oră, Isner reuşeşte un retur izbăvitor, deci break şi minge de meci. Gata, s-a terminat! Meciul cu un câştigător oficial (Isner) şi doi “învingători eterni” ajunsese la o statistică incredibilă: 11 ore şi 5 minute în total, 183 de ghemuri, 215 aşi de ambele părţi ş.a.md. Imediat a apărut, cum era de aşteptat, şi un banc care spune că noua denumire a Wimbledon-ului, templul tenisului modern, s-a schimbat în “Wimbledon, and on, and on…!”.

Organizatori: Ambasada Japoniei, Cinemateca Romana (Arhiva Nationala de Filme)
Perioada: 24 - 30 iunie, in fiecare zi de la ora 18.30
Locul: Cinemateca Romana (Sala Jean Georgescu, Str. Eforiei Nr. 2, Bucuresti)
Intrarea este libera. Filmele programate in primele 3 zile de festival au si subtitrare in limba romana.


Joi 24 iunie, 18:30


Seara de gala a programat filmul lui Masato Harada, “Kuraimazu hai/Climber’s High” (2008) adaptare a romanului omonim al lui Hideo Yokohama despre cea mai mare tragedie aviatica din Japonia (pe 12 august 1985 zborul 123 al Japan Airlines de pe ruta Tokyo-Osaka se sfarseste prin dezastrul de pe muntele Takamagahara in care mor 520 de pasageri). Povestea accidentului este observata prin prisma reporterilor unui cotidian local, primul care ofera stiri de la locul sinistrului. Ascensiunea montana este aici o metafora legata de evolutia personala si dilemele profesionale ale personajului principal Yuki Kazumasa, jurnalistul care se ocupa cu ancheta acestui accident.

Vineri 25 iunie 18:30


“Tamamoe!/Trezirea!” de Junji Sakamoto (2006) - ce se intampla in viata unei femei de varsta mijlocie care nu stie ca sotul profita de deplasarile de serviciu si de placere (degustarea de taitei de orez soba) pentru a o insela? Mai nimic pare a spune aceasta drama cu accente comice ici-colo, cel putin pana la moartea acestuia. La cei 50 de ani ai sai, neasteptat de inocenta Toshiko decide sa afle adevarul si sa lase balta familie si prieteni intr-o ultima incercare de a se redescoperi si de a se salva din naufragiul unei relatii esuate.

Sambata 26 iunie 18:30


Spectatorul interesat de animatia japoneza cu alura vintage se va bucura: “Kamui no ken/ Pumnalul lui Kamui” de Rintaro (adica Shigeyuiki Hayashi, adica domnul “Metropolis” pentru multi dintre cei pasionati de anime) este un balans intre basmul popular japonez si filmul de aventuri de cea mai pura speta. Plasat in era Tokugawa, cu lupte intre clanuri, secrete ingropate, shinobi, samurai bastarzi si arme magice,filmul face un salt indraznet si calatoreste pana in Far West. Aici puteti citi o cronica a filmului.

Duminica 27 iunie 18:30


Cand am vazut eu prima oara “Ano natsu, ichiban shizuana umi/Vara aceea cea mai tacuta mare” (1991) se numea “A Scene at the Sea”, iar Takeshi Kitano facea inca parte din gasca regizorilor pe care lumea buna nu stia daca sa-i ia de buni sau de epigoni kitsch. Intre timp, de pe la “Takeshis’” incoace, lucrurile s-au mai schimbat pentru Kitano. Am sa revad cu placere “spatiul” acesta agreabil de tacut, in care melodrama nu devine niciodata stridenta, iar montajul si imaginea sunt personajele principale. Luati-l ca pe un exemplu bun de minimalism beat. Ca sa va faceti o idee, cititi aici.

Luni 28 iunie 18:30


“Kizu darake no tenshi/Ingerii plini de rani” (1997) este un alt Junji Sakamoto (obisnuitii zilelor filmului japonez au vazut poate “Biriken” sau “Bokunchi”, proiectate cu ocazia unor editii anterioare), poate putin mai preocupat de estetismul anilor 70 si o idee mai putin dulceag decat filmele citate. “Ingerii” reiau un foarte popular serial de televiziune intr-un registru de melancolie oldies but goldies care dilueaza mult nuanta de rebeliune impotriva sistemului cultivata de serialul omonim. Ingerii lui Sakamoto sunt de fapt doi pseudo detectivi constant depasiti de situatii, hipersensibili, hipernaivi si prea altruisti.

Marti 29 iunie 18:30


“Kamiya Etsuko no seishun/Tineretea lui Etsuko Kaimya”(2006) este ultimul film realizat de Kazuo Kuroki (regizorul a decedat cu cateva luni inainte ca pelicula sa iasa in sali). “Kamiya Etsuko no seishun” este poveste de dragoste si moarte in ultimele zile ale razboiului, adaptare a unei piese de teatru de Matsuda Masataka. Filmul ofera o privire asupra vietilor civililor si militarilor, implicati intr-un razboi pe care toata lumea stie ca urmeaza sa il piarda. Regizorul a preferat o mizanscena sobra, lipsita de orice artificiu de soundtrack pentru a scoate la iveala tristetea unor vieti consumate sau afectate de mentalitatea militarista a timpului.

Miercuri 30 iunie 18:30


Cu “Hoteru haibisukasu/Hotel Hibiscus” (2002) in regia lui Yuji Nakae ne mutam in Okinawa, destinatie pe care pana si japonezii get beget o considera mai degraba exotica si plasata in strainate (sa fie climatul tropical? bazele militare americane din zona? cliseele despre caracterul mai degraba descurcaret al locuitorilor?) Nu-i de mirare ca filmul aduce in prim plan o multime de tineri metisi, bate apropouri la prostitutie ca importanta sursa de venit locala si propune, prin intermediul acestei comedii trasnite un fel de Okinawa Adventure& Magic Tour. Programul include tot felul de misiuni, de interactiuni trasnite cu GI prietenosi, barbati care locuiesc in copaci si doamne pensionare amatoare de carne de pisica. Scopul este de a-i invata pe cei foarte tineri care este sensul spiritualitatii locului.

Vineri, 12 februarie, de la ora 18.00, în cadrul programului Seara de film de la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru 38) va fi proiectat, pentru prima oară în România, documentarul Reconstruction/ Reconstrucţ ie (2001, 90 min), regia:Irene Lusztig. Proiecţia va fi urmată de o dezbatere la care participă Irene Lusztig şi Adina Brădeanu, critic de film.

"Am învăţat toate faptele şi toate datele, dar faptele şi datele nu mă pot ajuta să simt cum a trăit bunica mea experienţa dezintegrării lente a utopiei comuniste" (Irene Lusztig)

Filmat în perioada 1998-1999 şi lansat în 2001, documentarul Reconstrucţie explorează, într-o perspectivă auto-reflexivă, ramificaţiile micro-politice ale jafului petrecut în 1959 la Banca Naţională a României. Luând ca puncte de pornire documentarul Reconstituirea realizat de Virgil Calotescu în 1960, documentele existente în Arhiva CNSAS (inaccesibile publicului la momentul realizării filmului) şi confesiunile membrilor propriei familii, Irene Lusztig rescrie faptele într-o ordine personală, plasând-o în centrul imaginii pe Monica Sevianu, bunica sa maternă: singura femeie implicată în atacul băncii şi unica supravieţuitoare a evenimentelor.

Reconstrucţie este simultan un documentar personal şi un film-eseu care problematizează istoria oficială, rescriind-o într-un registru privat, voit minimalist. Rezultatul acestui demers este un discurs seducator despre istorie, nostalgie şi reprezentare vizuală, semnat de o regizoare care nu vrea să clarifice Istoria, ci doar să-şi înţeleagă bunica, prinsă într-un moment de maximă tensiune politică.

Filmul a participat la numeroase festivaluri internaţionale, printre care: IDFA Amsterdam International Documentary Festival – FIPRESCI Jury Nomination, San Francisco International Film Festival – Certificate of Merit, Boston Society of Film Critics – „Rediscoveries/ Discoveries” Award Boston Society of Film Critics – „Rediscoveries/ Discoveries” Award, New England Film Festival – Best Documentary, Vancouver International Film Festival, Docaviv Documentary Film Festival, It's All True Sao Paolo Documentary Film Festival, Singapore International Film Festival, Cleveland International Film Festival, Documentary Fortnight, Museum of Modern Art, NY, Boston International Women's Film Festival, Atlanta Film Festival, Palic International Film Festival Serbia, Alpe Adria Cinema Film Festival Italy, New York Jewish Women Film Festival.

Irene Lusztig s-a născut în Anglia din parinţi români şi a absolvit studii de Film şi Limba/Cultura chineză la Universitatea Harvard. In 1997, după completarea studiilor la Beijing Film Academy şi Central Saint Martins College of Art and Design din Londra, regizoarea primeşte o bursă „George Peabody Gardner” care îi permite să petrecă un an în România în vederea documentării pentru proiectul Reconstrucţie - debutul regizoarei în lung-metraj documentar. În prezent, Irene Lusztig predă la University of California Santa Cruz (Departamentul de Film si Digital Media). Filmografia regizoarei include mediu-metrajul The Samantha Smith Project (prezentat recent de ICR Stockholm, ca parte a programului Re:Wind), un documentar-eseu care porneşte de la un moment semnificativ pentru istoria Războiului Rece.

Adina Brădeanu este critic de film şi lector asociat la Universitatea Westminster, Londra, departamentul de Practică Media Contemporană. A publicat în Sight&Sound, Cineaste, Third Text, Journal of South Asian Popular Culture, 24 Frames: The Balkans, DOX (European Documentary Network). Locuieşte în Oxford, unde este consultant pentru colecţia de carte românească a bibliotecii Bodleiene, principala bibliotecă de cercetare a Universtăţii Oxford.

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Sursa ICR