Pi - 1998, de Darren Aronofsky

"The number. It means nothing!"

Max Cohen (Gullette) este un matematician genial, cu un comportament ceva mai ciudat, anti-social. El detesta contactul cu alte persoane si este obsedat de un singur lucru: cum functioneaza Bursa si care sunt cauzele fluctuatiilor in sus si in jos de pe piata. Enigma rezulta a avea solutia printr-o analogie cu celebrul model matematic: raportul de aur sau, cum il numea acad. Solomon Marcus, numar de aur existent in univers, in natura, in pictura, arhitectura, religie. Cercetarea incepe de la Pitagora si este regasita in schitele lui Da Vinci, mai exact in Omul Vitruvian. Din pacate, totul sau orice lucru are un pret. Temerile si fobiile se instaleaza in mintea lui Max, halucinatiile si persecutia isi fac loc de asemenea, iar anxietatea progreseaza ireversibil spre nebunie.  Vocea ratiunii intruchipata de Sol Robeson, mentorul si fostul  profesor al lui Max,va fi invinsa si supusa obsesiei, deoarece "mama mi-a spus intotdeauna sa ma feresc de Soare".

Pi este unul dintre acele filme independente care nu te poate lasa indiferent dupa ce l-ai vazut pentru prima data. Regizorul Darren Aronofsky nu are prea multe "resurse" vizuale, insa nu il impiedica sa tina la un nivel ridicat tensiunea si suspensul, fara prea multe efecte speciale, in tonuri de alb-negru cu unghiuri interesante pentru lumina camerei de filmat. Coloana sonora este, cum se putea altfel, halucinanta si hipnotica. Aronovsky realizeaza astfel un montaj "hip-hop", in care "o serie de imagini sunt aratate in fast-motion, la care se adauga efecte sonore, in scopul unei actiuni anume, de pilda luarea unei supradoze de droguri". Tocmai aceasta accelerare si decelerare a planurilor in regim inainte-inapoi creeaza senzatia de suprarealism, underground, paranoid. Recomandare...