CINEFAN

"Atunci când nu mai suntem copii, înseamnă că am murit de mult"  
  Constantin Brâncuşi   

De ce de această dată Herz Frank, un ilustru documentarist necunoscut? Din simplă curiozitate şi.... ce revelaţie! Herz Frank se remarcă printr-o fină cunoaştere a psihologiei umane pe care o duce la nivel de artă în cele mai importante scurt-metraje (Ten minutes older, The Song Of Songs, Diagnosis s.a.). Ca şi în psihologie, regizorul Frank se apropie de personajele sale şi reuşeşte cu ajutorul camerei de filmat să redea stări şi emoţii profunde, efectul creat fiind de neuitat pentru cine nu este obişnuit cu experimentalismul şi nu acceptă formulele sale diferite de manifestare. 
  
Scurt-metrajul regizorului letonian Herz Frank, Par desmit minutem vecaks (Ten minutes older, 1978), l-a inspirat pe regizorul Wim Wenders să coordoneze dilogia din 2002 cu titlu omonim, subintitulată "The Trumpet", respectiv 'The Cello". Par desmit.... este o capodoperă a filmului documentar clasic, rezultat din colaborarea lui Frank cu Juris Pudnieks (studentul lui). E posibil oare ca în zece minute să "aduni" senzaţiile şi stările unor copii dintr-o sală de teatru şi să evidenţiezi transformările care au loc în tot acest timp, fără a pierde din ideea generală la care te-ai gândit?  
  
O figură expresivă, lipsa montajului şi opţiunea, deci, pentru "one long take" contribuie la realismul stărilor descrise prin ochii copilului-protagonist. Descoperirea, uimirea, drama (conflictul), plânsetul ca reacţie emoţională de opoziţie sau empatie cu personajul, în cele din urmă lecţia maturizării din experienţa vizuală (prin extensie, experienţa vieţii) sunt elementele ale micului şi marelui "spectacol" din viaţă umanităţii.  
  
The Song Of Songs (Cântarea Cântărilor), cu aluzie şi citat din operă biblică atribuită regelui Solomon, poate şoca şi "deranja" pe aceia care sunt certaţi cu"legile" şi filmele lui Herz Frank, motiv pentru care alegerea trebuie făcută în trepte pentru a nu judeca dur un astfel de scurt-metraj. Momentul ales: din nou o sală, dar nu plină de copii, ci cu doctori şi părinţi în aşteptarea unui copil. Acorduri surde de început care se amplifică în momentul izbăvitor al naşterii şi al suferinţei travaliului creator. Linişte. Fericire. Mângâieri şi îmbrăţişări. Ea şi acel sentiment de împlinire a vocaţiei materne, în final. Superb!