CINEFAN

"Reintalnirea" cu Nikita Mihalkov a avut loc in urma cu doi ani, intr-o sambata fierbinte din "calendarul" meu afectiv (14 aprilie), undeva intr-o sala arhiplina a cinematografului Scala, in timpul festivalului "bebe" denumit B-EST. O reintalnire fizica si... filmica. Am sa trec peste momentele usor penibile de la conferinta de presa si de la proiectia ratata a filmului "Soarele inselator" despre care puteti citi aici

Nu intamplator am ales termenul "reintalnire", care este atat de specific si de frumos ilustrat tematic in cinematografia lui Mihalkov! Editorialul lui CTP din preziua intalnirii cu regizorul rus, masterclass-ul fascinant de a doua zi de la TNB, precum si "Soarele..." care mi-a "inselat" putin asteptarile de sub-titlu, evident nu cele de sub-inteles, au fost tot atatea motive sa ma bucur de acele momente cu o intensitate si aducere-aminte demne de "asternut" pe blog, aici si acum.

In recentele seri am revazut "Soarele inselator", de fapt am completat vizionarea din urma cu doi ani, la care am adaugat experienta documentara din "Anna - de la 6 la 18".  Avand in minte si celelalte filme importante ale lui Mihalkov, printre care merita mentionate  Sclava iubirii, Ochi negri, O zi din viata lui Oblomov, Urga sau Piesa neterminata pentru pianina mecanica, mi-am propus sa adresez "imaginar" cateva intrebari omului si regizorului Nikita Mihalkov. O trufie din cale-afara, intr-adevar! E un exercitiu de imaginatie, as zice. Este vorba de aceleasi intrebari ca in "Anna - de la 6 la 18", iar raspunsurile se afla in fiecare film pe care l-a regizat, nu in ultimul rand in optiunile politice mai mult sau mai putin fatise si in "pozitia" pe care o ocupa din nou in cadrul Uniunii Cineastilor Rusi. Nici noi nu ducem lipsa de un astfel de exemplu de om "viteaz", care acum insista ca e "nemuritor". 

In afara de toate aceste futilitati si parti-pris-uri politice, la fel megalomaniile de artist din titlurile date de altii precum "Spielberg al Rusiei", Mihalkov ramane un regizor care lasa "descoperit" un om cu o sensibilitate speciala si care transmite in filmele sale emotie si energie de viata, o bucurie si un umor proprii de a retrai o istorie, pe care totusi Nikita-patriotul, fiul lui Sergey Mihalkov (autor de povesti pentru copii si de imn de stat), este constient ca nu o mai poate recupera in realitate, ci in arta. Arta filmului, vasazica. Reintalnirea este, deci, pentru Mihalkov sinonima cu memoria si melancolia familiei si a tarii din care provine.

"Un film contemporan nu e unul la care sa te duci obligatoriu in blugi si adidasi. Un lungmetraj poate fi si despre Neanderthal, despre fiintele umane de atunci. In general, toate intrebarile omenirii s-au pus cu multi ani in urma. Doar ca, cu timpul, s-au schimbat raspunsurile, in functie de starea morala a umanitatii si asa mai departe. Numai ca eu nu dau raspunsuri. Pentru mine e interesant sa caut raspunsuri impreuna cu spectatorii".