CINEFAN

Cum e să vorbeşti despre un film pe care nu l-ai văzut în totalitate, dar care ţi-a rămas în minte şi care te incită să îl vezi numai şi pentru o scenă, în acest caz scena finală? Romanul lui Suskind este superb scris. Mă întreb dacă şi filmul păstrează aceeaşi stare, deşi este bine ştiut că drumul de la carte spre film este adeseori anevoios, prea puţin exploatat stilistic, cuvinte şi pagini întregi greu de redat în imagini montate armonios!    

Se întâmplă, însă, ca excepţia să aibă loc şi în acel moment dezamăgirea de odinioară să se transforme în extazul şi bucuria vizionării unei mulţimi "răvăşite" de parfumul seducător şi ucigător, spectacol pictural renascentist în faţa căruia domină ca un semi-zeu Jean-Baptiste Grenouille, personajul din "Parfumul" lui Suskind, care priveşte la mulţimea ce aşteaptă să adulmece feromonii irezistibili din batista albă purtată de suflarea vântului. Psyche-ul fiecăruia este invadat de olfactiv, raţiunea de simţire, cu efect devastator asupra integrului şi întregului uman, o pledoarie vizavi de fragilitate si nepăsare. În acest caz, parfumul poate fi tradus şi ca... credinţa ("This man... this man is innocent/This is the man (v. Ecce homo), this is an angel")   

Atingerea batistei provoacă simţuri de nestăpânit, senzaţii de mult ascunse în legi şi convenţii sociale. Nimeni nu mai este "eu", iar priveliştea este un paradis decăzut plin de trupuri ce se împreunează şi de săruturi "ardente". La prima vedere, nimic mai seducător! Odată treziţi din simţuri şi extaz hedonic, adamiţii au conştinţa sinonimă cu ruşinea faptei greu de rememorat, iar goliciunea corpului devine şi gliciunea sufletului.  

Cum se produce stigmatizarea făptuitorului? Conştiinţa este răspunsul şi rememorarea este procesul. Amnezia devine anamnesis. Odată conştientizată fapta, vine şi pedeapsa sub forma ei "devoratoare". Un film ce trebuie văzut integral şi pe care vi-l recomand ca pe un vânt de primăvară în orele târzii din noapte.