CINEFAN

Când am intrat în sala de cinema să vizionez Taxidermia, nu aveam de unde să ştiu ce mă va aştepta, atras totuşi de notorietatea pe care o căpătase când a ajuns să fie difuzat în România. Poate că am "primit" mult mai mult decât m-aş fi gândit, confuz şi uluit de maniera directă, rece a reprezentării corpului înăuntrul şi în afară funcţiilor sale. Regizorul Palfy Gyorgy optează pentru trei poveşti groteşti fără seamăn, superior prin vizualism unui film încadrat în genul horror, numai şi pentru că aici totul surprinde, şochează pe spectator în modul cel mai brutal posibil.  

Toate "ciudăţeniile" descrise nu au un temei exact, vreun element care să anunţe ce urmează să se întâmple sau măcar să îl explice. De la escapadele în vis ale unei slugi, în care penisul are "calitatea" de scoate flăcări, iar fanteziile sexuale în care apare soţia stăpânului se finalizează în mod dramatic într-un "liaison" sentimental cu scroafa din bucătărie; trecând prin istoria personală din comunism a unui concurent supraponderal, aflat în competiţie cu ruşii la înfulecat, apoi căsătorit cu o fostă campioană a aceleiaşi probe insolite; încheind cu tipul skinny al cărui job este împăierea animalelor, pasiune dusă la extrem în finalul filmului când el însuşi creează o masinărie "post-renascentistă", menită să îi distrugă fizicul plăpând şi viscerele într-o scenă antologică, pe fondul dezechilibrului emoţional din relaţia tată-fiu. Omul Vitruvian al lui Da Vinci este distrus din temelii, nimic idealizat sau emoţionant în realitatea pe care Palfy o imaginează. 

Apare o întrebare. Oare chiar e nevoie de cinematografie, de regia ale cărei mecanisme le înveţi în ani de facultate, să testezi ochii şi emoţiile majorităţii din postură de regizor, având drept text deasupra filmului că „totul s-a făcut în numele artei"? "Salo sau cele 120 de zile ale Sodomei" al lui Pier Paolo Pasolini a provocat aceeaşi repulsie, însă a trecut testul timpului datorită ideii conţinute în film. În cazul "deşeurilor" regizorale, gen Taxidermia, nu istoria este miza, ci simpla obsesie concretizată în sala de proiecţie.