CINEFAN

Destricted - colecţie de scurt-metraje care aduce şi pune în discuţie artă şi sexualitatea, limita reprezentând-o capacitatea fiecăruia dintre noi de a înţelege şi accepta, eventual de a nega nivelurile vizual-hardcore la care apelează regizori cunoscuţi, precum Larry Clark (Ken Park) şi Gaspar Noe (Irreversible; Seul contre tous), şi mai puţin cunoscuţii Marina Abramovic, Matthew Barney sau Marco Brambilla. Astfel de dermersuri regizorale de grup nu sunt singulare, iar primul exemplu care îmi vine în minte este un alt proiect asemănător tematic, sugestiv intitulat Wet Dreams (1974). În '74 mai exista un pic de poezie, mult psychedelism, graffitti şi softcore, nu în ultimul rând "piratul" Nicholas Ray, care ne introduce cu un singur ochi în visele/visările mai mult sau mai puţin aberante ale lui şi poate ale noastre.  

Filmul progresează o dată cu societatea care se "dezbracă" de hainele din ce în ce mai strâmte ale convenţionalului şi ale pudicului într-un mod regresiv. Hainele au fost date omului pentru a-şi acoperi "ceva"-ul şi a-l proteja de frigul mediului înconjurător, însă evoluţia aparentă spre care ne îndreptăm îl sărăceşte de conţinutul cald al celui mai preţios "dar" pe care îl posedă, anume sufletul şi conştiinţa de a fi şi de a trăi.    

Pentru reprezentanţii curentului New French Extremity, de pildă, apărut la început de secol XXI, filmele devin vehicule teoretice şi practice pentru"attack of senses", în cea mai simplă formă cu putinţă. Tabu-urile au fost create în vreme de ignoranţă şi represiune, însă tot ele vor fi "desacralizate" în apogeul tehnologiei. Oare ce va rămâne din om când ruşinea şi misterul vor fi înlocuite de adevărate exponate ambulanţe, gata să mai descopere părţi din piele şi nimic din creier?  
  
Tarkovsky afirma că există două tipuri de regizori: unii care preferă să descrie lumea şi realitatea care îi înconjoară, alţii care optează pentru analiză propriilor stări, trăiri, cu întrebări şi frământări adânci. Regizorii filmului Districted fac parte din prima categorie, motiv pentru care toleranţa faţă de propriile viziuni hardcore se cuvine a fi înţeleasă până la un nivel de acceptare, care desigur diferă de la un subiect la altul în funcţie de educaţie, de obişnuinţe şi de mediul frecventat. Districted este, de fapt, o sinceritate brutală care poate fi înţeleasă în intenţiile sale, nu în rezultatul vizionării scurt-metrajelor. De pildă , fragmentul de jos din "Politice"-le lui H.R. Patapievici, atacat vehement de acei demagogi aşa-zişi formatori de opinie, a fost înţeles greşit si prost citit (analfabetism funcţional):  
  
  „Radiografia plaiului mioritic este că a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării. Toată istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Când i-au lăsat românii pe daci în formula hibridă straromânească, ne-au luat la urină slavii: se cheamă că ne-am plămădit din această clisă, daco-româno-slăvi; mă rog.  
  
Apoi ne-au urinat la gard turcii: era să ne înecăm, aşa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastră constă în a ridica mereu gura zvântată, iar ei reîncepeau: ne zvântăm gura la Călugăreni, ne-o umpleau iar la Războieni, şi aşa mai departe, la nesfârşit.  
  
Apoi ne-au luat la urină ruşii, care timp de un secol şi-au încrucişat jetul cu turcii, pe care, în cele din urmă, având o băşică a udului mai mare (de, betiile...), i-au dovedit. Noi ne-am zvântat puţin între 1866 şi 1940, cu intermitenţe, apoi ne-au luat iar: acum însă, inovaţie, au început să urineze şi unii români peste români, patrioţii de la 1 ianuarie 1948, când, ca la start, au început crimele în masă şi deportările.  
Valea plângerii a fost transformată de români pentru români într-o vale a urinei corosive. Care era mai şmecher se suia pe capul vecinului şi-l pişa. Şi, cum toţi românii e deştepţi, urinarea a fost, din noul paşopt incoa’, generală.”  
  
Districted cumulează în mare parte "instrumentele" de care ne folosim azi pentru a comunica (hi5-uri, webcam-uri, fetişisme, sex-tape-uri şi forme neconvenţionale de punere în scenă a operelor clasice), fiind singurul film cu rating 18+ care a ajuns în programul cinematografelor europene. Districted este imaginea şoc a momentului terminus în care am ajuns, o stare de fapt fără menajamente de la mister la plăcere, de la exhibiţie la saturaţie. Nu există "perdele" trase în Districted, aşa cum nici ceea ce vedem la TV sau primim pe mail-uri nu mai reprezintă de mult timp "privacy". De aceea, cred că sexualitatea explicită nu aparţine filmului, ci este împrumutată din discuţii, link-uri, mass-uri şi alte mesaje de acest fel pe care le primim drept recompensă a aparenţelor invocate şi destul de uşor acceptate. Filmul e recomandabil, părerea mea, curioşilor şi de evitat celor excesiv de pudibonzi.  
  
P.S. Tocmai am primit o invitaţie pe lipicioşii, un site de social networking. Nu-i aşa că-i grozav să ai prieteni peste limita ta de rezistenţă printr-un simplu click, după două-trei minute acordate creării contului!!! Vivat, crescat, floreat!