Plajele lui Agnès (2008)

“Peut-on reconstituer quelqu’un ?
Le côté puzzle me plaît.”
“Je joue une petite vieille, rondouillarde, qui raconte sa vie”
             (Agnès Varda)

Agnès Varda încearcă şi reuşeşte în "Plajele" sale o re-memorare a locurilor, oamenilor şi filmelor pe care ni le-a împărtăşit cu bună credinţă de atâţia ani. Memoria nu o înşeală pe Agnès, ca şi cum ce "a fost" încă "este", totul îmbrăcând forma nisipului cald de care este atât de ataşată şi "touchée", un mod când jucăuş, când grav de a poveşti în raport cu trăirile sale. Oglinda apare adeseori ca recuzită, iar Jean Cocteau nu este deloc străin de această tehnică a "reverse footage"-ului.    
Viaţa personală, copiii "actori" şi anii cu Jacques Demy, fotografia şi pictura, începuturile ca documentarist şi regizor, actorii şi actriţele la debut (Philippe Noiret, Gerard Depardieu, Catherine Deneuve etc), prietenii "natali" şi "profesionali" (Jean Vilar, creatorul festivalului din Avignon), călătoriile, Cannes, feminism şi "The Black Panthers", eşecuri profesionale şi pierderi afective iremediabile, reveniri pe "plaje", două-trei nuduri ambi-sex, de neomis comicul de situaţie voluntar şi involuntar - elemente ale unei cine-biografii care nu poate decât să desfate pe privitor, aflat în conversaţie cu omul şi regizoarea Agnes Varda. 
  
În final, genericul începe să deruleze cunoscuţi şi necunoscuţi ai profesiei, iar noi ca spectatori ne întoarcem spatele (recte, faţa) spre ieşire. Surpriză, însă! Agnès ne anunţă că încă nu s-a terminat povestea, un pic de răbdare, noi râdem şi ea conchide armonios. De văzut...până la final!

0 Comments
Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)