
Daca s-a realiza un test de imaginatie si asociere a trairilor, o poza cu Jim Harmusch aratata spectatorilor inaintea proiectiei si-ar gasi un raspuns la final vizionand Stranger..., in mai toate "locurile" din film: personaje, mod de intepretare, muzica de jazz, culoare, cadre si exterioare. Egoul lui Jamusch este "spart" si reflectat in trei personaje aflate in cautarea unui drum in viata: Willie, Eva si Eddie. Willie e timidul, tacutul; imigranta Eva indrazneste si se bucura de calatorie, fiind mult mai deschisa la senzatii; Eddie e comicul, paiata, flecarul si cel mai lucid dintre toti, ca si cum Jarmusch si-ar fi pus asistentul de regie in haina personajului. Fiecare personaj e pozitionat altfel, in directia opusa celuilalt, nicio imbratisare sau vreo confruntare. Ce mai, un Paradis ceva mai ciudatel!
Stranger este discontinuu in naratiune, co-substantial, fapt existent inca din scenariul impartit in trei capitole distincte si in genul abordat: road movie. Planurile secventa, cu o durata care flucutueaza intre cateva secunde si minute, sunt separate intre ele prin tablouri in negru. Camera fixa si planurile generale sunt marcile filmului independent. Este cu adevarat fascinant cum mediul comunica starea personajelor, intrebarile si ezitarile, cautarile, un "te iubesc" nedeclarat s.a.m.d. Pentru Jarmusch, miscarea nu inseamna actiune propriu-zisa, dinamism inutil; emotia e redata prin lentoare si un "I Put A Spell On You" de ascultat de mai multe ori.
Trimiteți un comentariu