Îmi este greu să vorbesc despre Tarkovski şi filmele sale, puţine la număr e adevărat, însă atât de consistente şi suflate cu geniul poetului-regizor. Ce a fost până la Tarkovski mi se pare o strădanie demnă de lăudat şi de admiraţie. Ce a făcut Tarkovski este măreţ, unic, mai tot timpul ironizat chiar de studenţi, regizori şi greşit înţeles sau interpretat.
Pentru mine, un cinefil al calităţii, al perspectivei pământului inundat de lumină şi păşind încet spre un nu-ştiu-ce, între trecut, prezent şi un viitor mai puţin idealizat ca-nainte, fiecare dintre cele 11 filme ale lui Tarkovsky, laolaltă cu documentarele din timpul vieţii şi cele postume, mă invită la o analiză a imaginii şi ideii conţinute în fiecare cadru cum niciun alt film nu a "ştiut" să mă domine şi să îmi creeze impresia că îl pot înţelege. Eronat! Poezia lui Tarkovsky nu este lucidă, palpabilă, materială; dimpotrivă, am fost supus senzaţiilor şi percepţiilor atemporale, plonjând de fiecare dată în vis, în subconştient, purtat de o simfonie nemaiauzită şi irepetabilă.
"Lectura" mea continuă şi bucuria este întotdeauna alta, nouă, proaspătă, insaţiabilă până la ficţiune. Tarkovski foloseşte materia şi o transformă în "hrană" pentru suflet, implicându-şi vizitatorul, adică spectatorul, în Zone şi spaţii paralele, date uitării de lucizi şi cei care cred că "se regăsesc" şi trăiesc exclusiv prezentul. Încă o dată, eronat! Regăsirea timpului inventat de Tarkovski există din simplul motiv că apare dintr-o imaginaţie cu semnificaţie, cu sens.
Nostalgia, copilăria, viitorul, inter-planurile şi natura, cu ajutorul tuturor elementelor care o compun spaţial şi cromatic (apa, fântâna, animalele, verdele puternic, noaptea etc.), reprezintă pletora semantică a universului lui Tarkovski. Zerkalo (Oglinda) este una din "treptele" acestei construcţii solide, finalizate la timp (54 de ani) ca dovadă că Fericirea există doar în măsură în care nu te "grăbeşti" să trăieşti, ci te "bucuri" să zideşti. Hipnoza şi credinţa (atenţie, nu religia) sunt cuvintele cheie şi Tarkovsky - nicio teamă-, se adresează tuturor. E nevoie de răbdare, de "aşezare" şi deschiderea simţurilor din interior spre exterior, prin educaţie si suferinţă necesară.
Trimiteți un comentariu