CINEFAN

In cadrul B-EST IFF-ului din acest an mi-a fost dat sa vad ceea ce nu credeam ca poate sa existe in cinema: o intentie, o  afacere,  iar in final un rateu. Din lista filmelor  care apareau in catalog, filmul lui Nicola Somaga atragea atentia prin sonoritatea titlului  si un preview bine realizat cu imagini ireale din Monsieur Morimoto. Iata ca vine si seara cu pricina ca sa ma bucur intens cand il vad pe excentricul personaj-actor pasind pe scena: cateva cuvinte pierdute in vanzoleala din sala si vestimentatia traditionala japoneza incantatoare a dlui Morimoto.

Cine este de fapt Monsieur Morimoto? Un japonez nascut in 1940, supravietuitor al evenimentelor de la Nagasaki, ajuns acum in Franta pentru a-si duce existenta si pictura la un nivel de stare boema mult visata, imediat dupa iesirea la pensie. Intr-o zi, batranul pictor se rataceste si isi pierde ultima pictura realizata in Orasul Luminilor. Si uite asa incepe o calatorie in Belleville, unde si alti visatori, oameni "rataciti" se perinda spre o existenta cu rost.

Daca filmul s-ar fi oprit dupa primele 30 de minute, atunci as fi plecat cu sentimentul ca bunul simt si farmecul nu i-a parasit pe unii regizori. Ca si personajul pe care il urmareste in calatoria sa, Monsieur Somaga (regizorul) se rataceste in lumea filmului cu pretentia faptului ca "a regiza inseamna sa creezi liber, in lipsa vreunui scenariu impus". 

Filmul oboseste spectatorul si lasa impresia unei lipse crase de cunoastere a povestii, de modul in care trebuie creat un "scenariu" mental, chiar si cand este ignorata forma traditionala, scrisa. Scenariul foloseste o serie de stereotipii despre boema pariziana, incercand fara succes sa redea aspecte din viata reala cu ajutorul unei distributii din care fac parte actori neprofesionisti.

Un Sorgana obosit fizic imediat dupa proiectie, cautandu-si cu greu cuvintele din gramatica oricarei limbi,  este la fel de neconvingator si in filmul de la B-EST. Nu-i de mirare ca acum oricine poate face filme, de la scurt-metraje pana la productii de 90 de minute, numai si pentru ca stie sa se "joace" cu o camera de filmat. Oare ce vor deveni acei "regizori" de ocazie care apar pe youtube?

Unde e afacerea dintre regizor si Morimoto? Discutia dintre doi trebuia sa fi fost cam asa: Dle Morimoto, uite va dau niste bani, va duc in tari straine ca sa va traiti gloria senectutii, in timp ce eu va confisc povestea si ma laud ce regizor grozav are Franta. Si cum eu ca regizor imi permit orice, sa nu va fie cu suparare daca mai exagerez pe ici-colo, doar e vorba de Arta. Bine? 

Genul asta de afacere isi gaseste din ce in ce mai multi practicanti si naivi deopotriva! De n-ar fi fost momentul care a urmat vizionarii filmului, cand dl Morimoto a fost intrebat cum s-a intalnit cu regizorul si care este povestea colaborarii lor, timp in care pauzele si balbele au fost destul de evidente pentru cei prezenti acolo, as fi crezut ca asa ceva este imposibil. Dl. Morimoto m-a convins de contrariu si mi l-a confirmat cand nu a mai fost prezent in sala de gala pentru a-si ridica premiul nemeritat al regizorului. Cinema incotro?!