Palme d'or la Cannes în 1957 pentru "Scurtă istorie" şi o fereastră mică deschisă de cinematografia romană înspre Europa. Acolo vor mai ajunge cu succes Liviu Ciulei şi Lucian Pintilie. În rest, uşile vor fi închise mai bine de patru decenii din lipsa de talent şi ca urmare a pactului încheiat de majoritatea regizorilor români cu regimul de până în '89. Cei buni şi remarcabili nu au abdicat niciodată la principiile vocaţiei şi personalităţii lor. Fără nume, va rog!
Cunoscutul critic si istoric al filmului Georges Sadoul afirma urmatoarele despre Omulet:
“Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm şi imaginaţie. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici şcolii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleţ a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu.”
Descrierea şi motivaţia ideii din jurul creării Omuleţului sunt cel mai bine redate de Iop Popescu Gopo însuşi:
“Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bunăvoie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă.”
Descrierea şi motivaţia ideii din jurul creării Omuleţului sunt cel mai bine redate de Iop Popescu Gopo însuşi:
“Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bunăvoie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă.”
Trimiteți un comentariu