Filmul, ca orice alta expresie artistica, nu poate fi decontextualizat si "privat" de raportul pe care il stabileste cu prezentul. Filmul este un efect al realitatii, chiar si cand sunt reconstituite evenimente din trecut sau cand un regizor opteaza pentru documentar, ca sa nu mai vorbim de viziunile mai mult sau mai putin valide sub aspect istoric ale filmelor cu tema futurista. Totul e realitate, traita sau imaginata, un amalgam de senzatii vizuale si de perceptie. Iata care este sursa continua a filmului! Cred cu tarie mai mult in regizorii cu "tema", o tema pe care o descompun si o desfasoara de-a lungul vietii lor, in filme, piese de teatru sau orice alta forma de expresie. Numai asa un regizor este credibil si apoi constient ca, o data ce se arunca in arena plina de spectatori gata sa il aplaude sau sa il critice, isi asuma un risc si o stare de a comunica ganduri si trairi, de care el insusi nu mai poate dispune intrutotul.
Tema inseamna sperante, iluzii, obsesii, intrebari continue, retorici cu sine si cu ceilalti, toate transfigurate in act artisitic. Exista desigur si un contra-eexmplu, al regizorilor pentru care numarul de filme conteaza si genurile se amesteca mai ceva ca un furnicar vazut de aproape, neuitand desigur de regizorii megalomani - pe drept sau nu- care investesc in propria persoana si in filme toate atributele, comparabile numai cu epitetele divinitatii.
In zilele din urma am asistat cu totii la realitatea din Moldova, adesea numita de facatorii de stiri "alta tara", si am consimtit in corpore ca ne vine greu sa mai stabilim racorduri cu ceva din "corpul" nostru. Oare nu ar fi trebuit sa intelegem de mai mult timp ca nu rezolvam problema cu noi, afirmand ca aproapele nostru e disparut sau mort? Acum totul se reduce, de la bugete si job-uri calde, pana la sentimentele de apartenenta cu "fratii". Nu violenta este solutia, ci cautarea in acele lucruri aruncate in "podul plin de jucarii" ale istoriei. Nu conteaza cine e primul care cauta, important este daca poate fi urmat.
In acest sfarsit de saptamana cu soare cald, mi-am propus sa vad doua dintre creatiile sincere, cu o puternica infuzie de folclor si etnogriafie, ale regizorului moldovean Emil Loteanu. Pe site-ul Wikpedia, in varianta in limba engleza, se poate remarca foarte clar provenienta rusa sub care este prezentat regizorul Emil Loteanu. O ignoranta si o eroare voita, de vreme ce Emil Loteanu s-a considerat intodeauna un cineast roman, chiar si cand lucra pentru imensul si arhicunoscutul Mosfilm, principalul argument invocat fiind locul si anul nasterii: Closcuna, judetul Edinet (Republica Moldova), la 6 noiembrie 1936.
Vazute azi de spectatorii spectaculosului secol XXI, filmele lui Loteanu pot fi usor si superficial categorisite drept "nationaliste", cu un aer prea traditionalist sau mai stiu eu ce. Se poate rade sau se poate pleca din sala, dar un lucru este omis pe nedrept: valoarea si puterea nebanuita de a povesti a lui Loteanu, radacinile evidente cu pamantul si traditiile din lumile descrise, fie ca sunt tigani autentici (Satra), fie ca predomina maniera artistica si romantica de descriere a oamenilor din varf de munte, in speta a ciobanilor (Poienile rosii).
Prin referire stricta la cele doua filme vazute, Emil Loteanu vadeste o buna cunoastere a oamenilor si a locurilor, cu psihologia si atmosfera incarcata de emotie bine redate, asemenea cercetatorului care isi noteaza cu meticulozitate observatiile din itinerariul stiintific. Camera este aproape de personaje, de natura, de firul ierbii, dand impresia de documentar etnologic. La revederea dupa multi ani a Satrei, am descoperit cu ochii de acum lumea fascinanta a tiganilor nomazi si povestea in stil Romeo si Julieta dintre Rada (Svetlana Toma) si Zobar (Grigore Grigoriu). Sub haina fictiunii pe care o imbraca adesea filmul, se ascunde totusi elementul de realism, de autentic. Nu degeaba finalul povestii poate fi vazut, de ce nu, ca o eliberare a celor doi de conditia lor de muritori, de o despartire terestra fara scapare pentru oricare dintre ei, insa o intalnire unica a Iubirii si a devotamentului in Alt Loc.
In incheieiere, iata ce declara Emil Loteanu despre actrita sa favorita, Svetlana Toma:
„Talentul Svetlanei ii va ului si pe viitorii cinefili... Zambetul ei are mii de nuante, iar in ochii ei lumea se reflecta misterios, in toată plenitudinea. O iubesc pe acea Svetlana Toma care pentru prima oara a pasit pragul studioului cinematografic, dar si pe aceasta care a cucerit ecranele lumii. Victoria ei e nascuta din capacitatea de a iubi si de a darui bunatate in acea masura deosebita, dumnezeiasca, pe care doar un actor poate sa o aiba.”
Trimiteți un comentariu