"Filmul, când nu este document, este vis. De aceea Tarkovski este cel mai mare dintre toţi. El se mişcă în camera viselor cu naturaleţe. El nu explică nimic şi în definitiv, ce-ar putea să explice? El este un vizionar care a reuşit să-şi pună în scenă viziunile, folosind cel mai greu, dar totodată şi cel mai simplu dintre procedee. Toată viaţa am bătut la uşile camerelor în care el se mişcă cu atâta naturaleţe. Doar rareori am reuşit să mă furişez acolo. Eforturile mele conştiente au sfârşit, în cea mai mare parte, în eşecuri jenante: "Oul de şarpe”, "Atingerea”, "Faţă-n faţă” şi aşa mai departe. Fellini, Kurosawa şi Bunuel se mişcă în aceleaşi zone ca şi Tarkovski. Antonioni se află pe drumul cel bun, dar a murit sufocat de propria-i plictiseală. Mellies s-a aflat tot timpul acolo, fără că măcar să se gândească la asta. Era un magician al profesiei.
Filmul ca vis, filmul ca muzică. Nicio altă artă nu reuşeşte, aşa cum o face cinematograful, să ocolească conştiinţa noastră diurnă şi să se îndrepte direct spre sentimentele noastre, în profunzimea casei crepusculare a sufletului..."
(Din autobiografia "Lanterna magica")
Trimiteți un comentariu