'All I know is you've got to run.
Run without knowing why...
And the winning post's no end.'
Cu aceste cuvinte începe filmul lui Tony Richardson, The Loneliness of the Long Distance Runner. Ne aflăm la sfârşitul anilor '50 şi început de '60, o nouă generaţie apărută după război se exprimă în artă, film, teatru, muzică, literatură. Numele spune totul despre această generaţie revoltată, provenită din periferiile oraşelor şi provinciile engleze în special: Generaţia Tinerilor Furioşi. Acest fenomen social, cu rădăcini adânci în individual, este un efect normal al oricărei generaţii apărute după o lungă perioadă de instabilitate a societăţii, de lipsă de normalitate, de represiune şi război ş.a.m.d. Astfel de generaţii au rămas în istorie prin amploarea "furiei" tinerilor, fie că vorbim de revoluţia din Ungaria în 1956, fie că ne referim la evenimentele anului '68 în Europa şi S.U.A.
Filmul a reuşit să se sincronizeze cu această stare de spirit din societate, dovadă cea mai bună fiind filmele regizate de Tony Richardson, Nicholas Ray, Carne sau Lindsay Anderson. Fenomenul "tinerilor furioşi", care ulterior s-a dezvoltat în mai multe ţări, este eminamente de origine britanică. Tinerii furioşi au fost individualizati terminologic în funcţie de spaţiul în care s-au manifestat: born losers sau beat - generation (Anglia), hippies (S.U.A.), blouson noir (Frântă) şi golani (România recentă). Deviza pare să fie aceeaşi - Look Back în Anger-, după romanul omonim al lui John Osbourne.
Grosso modo, acesta este contextul în care are loc şi acţiunea din "The Loneliness..". Imaginea tânărului Colin, un revoltat cu facies de viitor intelectual, care aleargă în Anglia rurală a anilor '60 este leit-motivul filmului. Există două cadre, eventual planuri, în care regizorul îşi urmăreşte personajul principal: şcoala-cazarmă, diferită de şcoala upper class din If-ul lui Anderson, şi familia de care încearcă să se desprindă, de propria mamă care acceptă mult mai repede, după moartea soţului (un prim conflict), să se recăsătorească, să accepte mirajul TV-ului.
Pentru cine vede azi acest film, anumite lucruri pot deranja prin opţiunile de "stânga" ale regizorului, însă ceea ce rămâne ca idee principală este senzaţia de libertate de la un moment dat (de admirat mişcarea circulară a camerei de filmat când Colin iese din "cazarmă" pentru a se pregăti de cursă), preferinţa pentru alb şi negru (deloc întâmplătoare în cazul prezentării celor două echipe adverse), semantica diferită a "banilor"- banii de la mamă pe de o parte, banii pe care îi fură Colin cu prietenul sau din "sistem"-, precum şi inteligentul final în care sunt cumulate toate ideile şi gândurile personajului, aflat în faţă unei decizii cu adevărat mature.
Pornind de la premisele filmului, pe care vi-l recomand cu această ocazie, va propun o dezbatere liberă în ceea ce priveşte "furia" românului în film şi în societate. Radu Muntean a realizat în urmă cu 6-7 ani "Furia", iar recent "Boogie", ambele descriind o anumită atitudine de nemulţumire, de supărare faţă de ce se întâmplă "acum" şi "atunci". În ce măsură credeţi că astfel de teme sunt actuale şi cât de mult reuşesc să transpună cinematografic o realitate?
Articolele de pe blog-ul personal pot fi vizualizate, începând de astăzi, şi pe site-ul mixuldecultura
Trimiteți un comentariu