"Half Moon" este unul din acele filme care poate fi cu greu povestit, nu pentru ca nu ar exista un fir narativ evident, dimpotriva merita vazut pentru frumusetea cinema-ului, pentru abundenta calda a metaforei si multe alte lucruri ce se lasa descoperite. Nu pot sa nu vad acest film decat din punct de vedere subiectiv pentru ca se leaga de un eveniment din realitatea mea. Ceea ce a reusit Half Moon in acel moment si de-atunci pentru totdeauna a fost suferinta rememorata, dar cel mai important a reprezentat o vindecare a "ranilor eterne".
Nu pot pretinde de la orisicine sa vada in acest film ce am simtit personal, fara sa fi trecut prin exprienta la care suntem martori in viata, ca dupa aceea sa fim noi insine...de partea cealalta a vietii. Vazand si revazand Half Moon, am sentimentul organic ca fiecare personaj imi este cunoscut, ca il stiu de undeva si ca ma asteapta sa ii urmaresc din nou glumele si dramele, mai ales senescentul Mamo aflat in cautarea cantaretei visate inainte de urcusul spre...locul in care ne "asezam" fiecare dintre noi.
Va propun sa cititi pe movieblog un foarte bun comentariu despre ideile din film, imediat dupa ce ati avut sansa vizionarii, si atunci veti intelege de ce am inceput comentariul pe un ton atat de "dramatic".
Trimiteți un comentariu