Acest superb film regizat de Hiroshi Teshigahara, ecranizare a romanului omonim scris de Kobo Abe (de asemenea scenarist) este o calatorie unica in sufletul omului cautator de sens in viata, dornic sa se descopere si sa supravietuiasca istoriei prezentului. Pentru Teshigahara natura este viata si obstacol deopotriva, incercare in sens metafizic, nu in ultimul rand ecoul deciziilor oscilante la nivel individual. In momentul in care personajul "supravietuieste" si intrebarile continue devin raspunsuri clare, natura (nisipul) are semnificatie si se supune constiiintei superioare a omului. Este aici un fel de lupta intre "natura" omului si natura exterioara care trebuie inteleasa, descifrata pentru a se putea ajunge la desavarsirea omului-inventator, odinioara un biet profan.
Niki Junpei este entomologul care se refugiaza de orasul furnicar pentru a se desavarsi din punct de vedere stiintific pentru posteritate in cautarea unei noi specii de insecte. Ce insa nu stie si va afla in momentele cruciale de mai tarziu este ca el insusi va deveni acea insecta pe care o cauta. Drumul sau va incepe cu rateuri, "sansa" de a pierde autobuzul care l-ar fi dus inapoi spre casa, desigur un pretext de scenariu bine gasit pentru ideile de mai tarziu. Acordurile muzicii se intensifica si devin grave pe masura ce Junpei intra in esenta lucrurilor, in acea pustietate a naturii, dezolanta prin imensitatea ei, insa mirifica prin ceea ce ascunde.
Romanul si filmul se completeaza, Kobo Abe completand in scenariul filmului ce nu realizase in sciitura romanului, anume descrierea personajului vaduvei enigmatice. Romanul cucereste cititorul prin stilul naratiunii si puterea cuvantului cu rol de imaginatie, iar filmul desavarseste acest nivel de lectura prin limbajul propriu lui Teshigahara - imagine, close-up, muzica, culoare (alb-negru!!), camera de filmare prin efectul de nemarginire pe care il imprima spatiului. Este fascinant cum este sugerata natura limitata a omului pe fundalul desertului "nisipos" in care sufletele mari isi petrec "vacanta".
Spre final, Junpei se transforma si descopera resursele nelimitate ale spatiului si ale sinelui, avand de ales intre a sta sau a pleca. Decizia este a omului "singuratic de cursa lunga" care stie dinainte cum trebuie sa actioneze, deoarece stie ca el este invingatorul. Si oare ce este mai sugestiv ca imaginea lui Junpei cu fata inspre camera (spre noi!) si marea in fundal!
Trimiteți un comentariu