CINEFAN

Statelor Unite ale Americii i se atribuie din ignoranta insusirea de a fi "The Promised Land" (traducerea literala corecta este "Tara Fagaduita", nu "Tara Fagaduintei"), omitandu-se ca sintagma este originara din Biblie si desemneaza Poporul Israelitilor. Eroarea vine ca urmare a unei poezii cu titlu omonim scrisa la inceputul secolului XX de un autor al carui nume imi scapa acum. Cum tehnicile de advertising, publicitate si manipulare media le sunt proprii americanilor, iar presa a cunoscut o dezvoltare extraordinara prin trusturile de la sfarsitul secolului al XIX-lea, nu intamplatoare sunt modelele pe care acestia le-au construit n mod artificial, au "investit" si reinventat mituri inca din viata personajelor insele.

Daca eroii vechilor civilizatii dainuie inca in imaginarul colectiv trebuie  sa fie dintr-un motiv simplu si solid: niciun mit sau erou "local" nu ar putea sa treaca "testul" permanentei in istorie decat prin puterea spatiului, a civilizatiei din care provine. Am simtit ca rostul unui astfel de prolog explicativ este de a aduce in prim-plan o realitate a istoriei din trecut si prezent: eroii. Desi abordarea personala ar putea sa fie poate prea mult pentru filmul in discutie, The Dark Night este mult mai actual si "serios" in abordarea subiectului decat ar lasa sa se intrevada.

Contrar  (din fericire) asteptarilor mele de a vedea  blockbuster-ul de consum care face incasari uriase numai pentru a vedea cum "the bad guy" e rapus de "eternul si fascinantul" Erou exportat de US, am descoperit in "The Dark Night" un scenariu care are o miza in realitate, mai putine gadget-uri si inventii futuriste ca in predecesorii sai "ilustro-iluzori".

Ce vreau sa spun mai exact? Dupa evenimentele nefericite din 11 septembrie, provocate sau nu de conspiratia interna sau internationala, colosul american a suferit la propriu si la figurat un impact cu realitatea, fiind adus in mod prea tragic cu "picioarele" pe pamant.  Superman, Batman, Wonder Woman, Omul-Painanjen si alti membri "inruditi" nu si-au facut aparitia, ci au ramas blocati in ecranele si televizioarele de unde au fost de prea mult timp "scosi" in toata lumea pentru a arata forta si suprematia Unchiului Sam. In spatele acestor declaratii cultural-parazitare imprumutate initial din benzile colorate evident nu exista un background mitologic in "juna" istorie de 3 veacuri a US.

"The Dark Night" are meniul gata pregatit pentru spectatorii degustatori de "blockbuster movies": urmariri, explozii, sange si....Atat! Portia se termina cam dupa o ora, moment din care scenariul "lucreaza" in noi si ia traseul pe care nu l-as fi asteptat de la un astfel de filme. Cu scaparile inerente si fortarile peste care trec de aceasta data cu intelegere, filmul exceleaza prin crearea mai multor povesti pe care reuseste sa le mentina in atentie, prezinta un Joker un pic "deranjat" sufleteste (trauma din copilarie) care aduce mai mult cu un "Scar-Joker" daca vreti, nu insista pe un love-story asteptat (dimpotriva!) si nu desemneaza vreun erou. 

In fapt despre acest lucru este vorba: nu exista un erou, ci oameni cu propriile slabiciuni (masti!) si dorinte ipocrite de a se razbuna sau de a acumula aprecierea majoritatii, cand de fapt in spatele intentiilor se afla caracterul slab si coruptia. Daca in "The Dark Night" Raul este prea rau si Binele prea slab, atunci explicatia se afla chiar in propriile lor vieti. In urma cu 30 de ani Sergio Leone elogia si anunta in trilogia sa sfarsitul "western"-ului ca gen in persoana lui Clint Eastwood. "The Dark Night" isi propune, imi place sa cred, acelasi lucru si nu idealizeaza Eroul, ci il umanizeaza intr-un mod pe care am sa va las sa il descoperiti dupa propria alegere si simtire.