Identificat in mod eronat cu U.S., El Dorado (Pamantul aurit) are o istorie lunga imbracata in aura mitologica din adevarata cultura sud-americana, in speta Peru, si este aidoma Sfantului Graal din spatiul european un vis al omenirii, o cautare continua in sine, nu in aparentul obiect stralucitor al pierzaniei sufletului.
Filmul omonim al regizorului belgian Bouli Lanners porneste de la metafora propriu-zisa si ne propune o calatorie in spatiul pe care il recreeaza dupa starea sufleteasca a celor doua personaje principale, Yvan si Didier, un road-movie dezolant cu accente comico-absurde spre burlesc, o "cautare" de definire a limbajului cinematografic propriu, in linii mari un "bittersweet comedy" cu gesturi mici si idei mari.
Yvan si Didier sunt diferiti fizic in mod evident, insa uniti de singuratate si de lipsa unui drum in viata. Intalnirea initiala dintre ei este "dureroasa" la nivel fizic, mai ales pentru plapandul Didier. Ce ii va uni va fi chiar istoria fiecaruia si situatiile noi cu care se vor confrunta.
Din punctul de vedere al firului narativ, Bouli Lanners - regizorul si actorul - este mai putin prezent, linistea si izolarea fiindu-i familiare. Daca personajele au o tristete proprie mai putin productiva, provenita din povestile care se lasa descoperite prin vizionarea filmului, totusi sunt de apreciat umorul si petele de culoare, aproape picturale in stilul lui Tarkovski (scena cand ce doi se duc in padure si se scalda in rau) si prezenta acelor personaje venite parca de nicaieri. Se simte aici nostalgia, melancolia si, in final, vinovatia pentru care regizorul opteaza, indiferent daca umorul isi are locul sa nu in actiunea filmului.
Filmul nu este "cuceritor" cum ar dori majoritatea, dar intentiile de manifest vizavi de anumite aspecte care destabilizeaza individual si familial pe cei doi calatori, nu ar trebui trecute cu vederea. Macar pentru Alain Delon si pentru western-urile de alta data!
Trimiteți un comentariu