Noul Val Francez isi face loc pe blog cu "Anul trecut la Marienbad" (1961) si vestile nu sunt foarte bune, din pacate! Pentru spectatorul de azi acest film "trece" greu testul inteligibilului si al minimei rezistente. In acest spectator ma regasesc si eu...
Imprumutand in mod excesiv "marcile" romanului subiectiv de inceput de secol XX, in special stilul proustian al memoriei afective involuntare (prezenta unui obiect prin vaz, miros, gust sau simpla atingere provoaca in mintea subiectului rememorarea unui eveniment trecut), "Anul trecut..." este exemplul cel mai bun de... non-film pentru ca efectiv substituie forta cuvantului (roman, nuvela, eseu) prin sugestia imaginii, a cinematografului ca arta. Intr-un fel e parcurgerea in sens invers (fatal!) a filmului catre carte, o "romanizare" versus ecranizare. Poate lucrul cel mai deranjant este impunerea stilului memoriei afective....voluntare?!!
Ceea ce este mai deconcertant in acest "malpraxis" cinematografic este lipsa regizorului (Alain Resnais) si, deci, realizarea unui film prin existenta "bruta" numai a scenariului - poetic, psihanalitic, livresc si orice altceva de acest fel -, cu nicio intentie de a fi inteles, un experiment soteriologic gratuit pentru scenaristul Alain Robbe-Grillet. Si cum prima "iubire" nu se uita niciodata, acelasi A.R-Grillet va realiza cu doi ani inainte de moarte "C'est Gradiva qui vous appelle" (2006), o "replica" in timp a "Anului trecut...", prin maniera de realizare, dupa un studiu realizat de Freud in 1907. Surprinzatoare este optiunea lui Alain Resnais de a-si pune "credits" pe acest film al carui "metteur-en-scene" e de fapt scenaristul, dupa ce realizase superbul si inegalabilul "Hiroshima, mon amour".
Filmul incepe intr-un castel somptuos, in stil baroc, cu detalii filmate si vorbite (marca inregistrata!) pe fundalul dezolant-hipnotizant al orgii din luxoasa incapere. Tema: un "coup de foudre" al personajului principal (X) pentru Ea (A) maritata cu M, intamplare din urma cu un an rememorata in prezent. X sufera de neimplinire si atunci viseaza reintalnirea in cele mai mici detalii, iar finalul este complet neasteptat prin usurinta cu care noi, ca spectatori, se presupune ca ii intelegem si acceptam visul. Niciun nume, doar initiale! Va suna cunoscut?
Estetizarea excesiva prin alternarea planurilor prezent-trecut, ritmul vorbirii ca-n vis si inertia spatiului si a celor care il populeaza fantasmatic ne fac sa ne mutam parti din corp intr-o parte si alta in mod incomod si sufocant. Sa iti propui un nou limbaj, de exemplu "rasturnarea" unitatilor clasice de actiune - timp, loc si spatiu- este un lucru bun in teorie, insa cu desavarsire un act ratat pentru "Anul trecut..".
Trimiteți un comentariu