CINEFAN

Iván Zulueta este experimentalist, heterodox şi avangardist de la început şi până la sfârşit. Nu îi cereţi lui Ivan să facă filme ca toţi ceilalţi, deoarece răspunsul lui va fi acelaşi: Arrebato! Am scris despre el cu vreo 10 zile în urmă şi nu mă pot desprinde încă de universul lui mic şi totuşi încăpător al limbajului indicibil pe care ni-l propune.  
  
Stilul e atât de personal, încât cu greu poate fi multiplicat în mod identic. Lumina, montajul atipic şi sunetul marchează genialitatea regizorului, care explorează la niveluri superioare mărcile narativităţii cinematografice. Iván este matricea, deci luaţi loc şi veţi fi martorii "selecţi" ai artei cinematografice. O invitaţie în fotoliul spectatorului şi o uşă deschisă spre ieşire pentru cine nu rezistă! 
  
Acum urmează Leo es pardo din 1976. O femeie pe numele ei Leo se trezeşte şi rămâne captivă în apartamentul de culoare imaculată, în care dinamismul, mai bine zis haosul, pune stăpânire pe micul spaţiu. Legile fizicii sunt încălcate când uşile se deschid şi se închid la fel de repede. Urmează un bombardament sonor intens, ca şi cum un glonte ar fi ieşit dintr-o "armă" invizibilă. Această "armă" există şi ea se numeşte realitatea camerei de filmat. Hipnoza continuă şi simţurile noastre sunt supuse altor coordonate temporale. Dovada? Oglinda care reflectă chipul femeii devine un vehicul spre "altceva", "altundeva" în momentul dispariţiei bruşte. 

Apariţii şi dispariţii repetate care culminează cu o altă "explozie" în exterior. În depărtare, o altă femeie... sau poate aceeaşi?!! Da! Urmează confruntarea între "anterioritatea" şi "posterioritatea" timpului, între două imagini ale aceleiaşi femei în etape diferite. În final, noua Leo devine stăpâna locului, nu înainte de a "intra" în visul de la început, un altul şi tot aşa...  
  
Privirea în cameră este provocatoare, omniscientă, pe un fond clar de psyche-delic şi oni-ric. Experienţa nu este uşor de trecut, deci răbdare şi înţelegere în faţa acestui adevărat exerciţiu de montaj şi tehnică stop-motion (pixilation?), care pun la încercare simţurile şi stările de confort auditive şi vizuale.