In cadrul cineclubului am avut bucuria de a vedea filmul “Easy Rider” din 1969. Trebuie sa recunosc… ca nu m-as fi asteptat ca un film independent sa aiba “calitatea” imaginii si abordarii la nivel de mesaj cum a facut un june Denis Hopper din postura de regizor, impreuna cu “asistentii” sai: Peter Fonda si un genial Jack Nicholson. Filmul este “arta” si “document”, imbinare reusita de “atmosfera” (desertul american cu ale sale splendori), “itinerariu” prin mediile americane contemporane (”miscarea” hippie; “relatia” avocat-politist - replica “Ne vedem mai tarziu” este sugestiva; tinerii si dorintele lor imediate - scena din cafenea), critica din subtext la adresa ipocriziei si violentei gratuite cu referinta culturala in cazul indienilor americani si a populatiei afro-americane; supralicitarea cu functie moralizatoare a eternelor modele americane de reprezentare, in special cand e vorba de numele personajului principal - Captain America- si “documentul” vizual la care participa cei doi “easy riders” inpreuna cu… companioanele lor, ma refer la parada americana plina de fast cand excesele de orice fel sunt permise. Din acest punct de vedere ceea ce se va intampla imediat dupa aceea este “sustinut”, argumentat scenaristic. Daca pentru unii scena din necropola nu isi gaseste locul in film, personal o vad - scena- ca pe o continuare fireasca a exceselor prezentate inainte. Ordinea “exceselor” ar fi:
1. reuniunea hippiotilor (exces sexual si religios);
2. relatia dintre institutiile americane cu tinta directa la forma de exprimare libera (exces la adresa indivizilor cu parul lung etc… si excesul de “putere”: repet aici relatia avocat-politist);
3.excesul de putere, de natiune plina de fast ( sarbatoarea de Mardi Gras -”multumesc, Wikipedia!” 
);
4. excesul de traire si simtire din “scurtcircuitul” vizual, aproape experiment cinematografic, in care cei patru “alienati” isi pregatesc sfarsitul anuntat ca intr-un videoclip.;
5. excesul de forta, de violenta, de brutalitate din final, o optiune regizorala de “iesire” din cadru, daca vreti “peisaj”, a personajelor-obervator pe care ni le-a propus.
Mai putin prin tema si mai mult prin tehnica, “Easy Rider” poate cu usurinta sa fie incadrat in “New Wave”-ul american. Tehnica “flash-forward”-ului este o noutate fara indoiala.
Muzica este grozava si insoteste fiecare personaj, are o tema si “spune” ceva despre fiecare personaj. Daca filmul ar fi fost realizat un pic mai tarziu, “Riders On the Storm” (The Doors), in loc de “Born to Be Wild” (Steppenwolf), ar fi fost cu siguranta o optiune extraordinara. Dar aceasta este o simpla afinitate muzicala….
O remarca “tender” la comentariul Mirunei (http://cineclub.wordpress.com/alienarea/) in ceea ce priveste conceptul de “alienare”. In “Easy Rider”, “debusolarea şi lipsa de direcţie ” ca “mărci ale alienării” sunt mai putin prezente, as zice fortate. Aici e vorba mai degraba de maturizare (de aici “debusolarea si lipsa de directie”), nu intamplator este un road-movie, iar alienarea poate fi vazuta ca o supra-tema a filmului cand se pune in oglinda “modelul” de civilizatie a indienilor-americani versus rezultatul alterat, “degenerat” al societatii americane unde festivismul si violenta sunt “marcile” noii realitati.
Trimiteți un comentariu