CINEFAN

Mi-a placut comment-ul tau cu privire la ipostaza femeii (http://www.lilyanaway.blogspot.com).
Desi am un alt punct de vedere care nu vine sa contrazica frumosul tau mic eseu, ci mai degraba sa il completeze cu "ochiul" meu critic, nu pot sa nu admir sensibilitatea afirmatiilor tale.

Am sa pornesc de la un citat amplu din Gabriel Liiceanu fata de care am un respect impartasit si "impartit":

"Nimeni nu traieste cu adevarat daca nu cade sub o forma sau alta de seductie. De fapt, oamenii raman cel mai adesea acolo unde specia ii asaza: in anonimatul vietii (in «bancul de heringi», de care vorbea la un moment dat un filozof danez), acolo unde se traieste dupa regula tuturor. Acolo ne instalam cu totii din clipa in care venim pe lume si tot acolo ramanem, cei mai multi dintre noi, pana la sfarsit. Cel mai adesea nimeni nu vine sa ne se-duca, sa ne ia de mana, sa ne scoata de pe drumul mare al vietii si «sa ne duca de o parte», de acea parte in care ni se da sansa sa ne regasim cu viata noastra traita ca destin, ceea ce inseamna: traita pe cont propriu".

(Volumul "Despre seductie")

In "Eclipsa" exista un joc al se-ductiei in termenii propusi de Liiceanu. Am sa o iau incet si sigur. Scriind aceste randuri muzica celor de la The Carpenters ma insoteste, in special interpretarea lui Karen - We've Only Just Begun".

"Eclipsa" este precum "La dolce vita" a lui Fellini un film al mediilor, un itinerariu al personajului-regizor (Vitti-Mastroiani), o fresca sociala a pierderii "rostului" in lume, a alienarii persoanei (individ social) si societatii deopotriva. Totusi "Eclipsa" exceleaza prin starea pe care ne-o transmite, prin ceea ce citeam undeva ca este "estetica vidului", termen provenit probabil din artele frumoase.

Revenind la "seductia" despre care vorbeste Liiceanu, am vazut in personajul Vittoria nu feminitatea voluptoasa, ca in cazul Anitei Ekberg, ci Seductia care se apropie de iubire, dar este profund dezamagita de inconsistenta ei, de materialitatea ei la nivel politic (exista o secventa scurta la inceputul filmului in care vedem cartea pe care o citea iubitul initial al Vittoriei si care avea un titlu cu referire la socialism etc.) si de 'carnalitatea" ei unilaterala, ca in cazul personajului Piero interpretat cu stil de Alain Delon.
In 'Eclipsa" e vorba in special de alienare si de riscul aparitiei unui razboi, de o "eclipsa" a ratiunii (v. scena de la Bursa a carei frenezie "traduce" la nivel micro o realitate macro a societatii, in ciuda minutului in memoria mortii unuia din membrii Bursei, dar care, dupa replica lui Piero, "duce la pierderi de bani pentru astfel de moente") si a sentimentelor profund umane.

In afara de o scena extrem de comica si ironica la adresa modelului Hollywoodian (figurile alaturate ale celor doi care se uita spre camera zambind si "jocul" sarutului din spatele oglinzilor), mi-au ramas intiparite doua momente sugestive pentru efectul provocat si pentru arta cinematografica in sine.

Primul moment este cel in care Vitoria se afla in camera, in spatele perdelei, urmarind-ul pe Piero. Este evident aici un alt "joc" al iubirii, al atractiei, dar ceea ce mi-a atras atentia si m-a impresionat este modul in care este filmata aceasta scena din strada, senzatia fiind de inefabil, de nedefinit. Obiectvul aparatului de filmat este "cald", fluid si Vittoria pare sa nu mai fie corp, ci spirit care pluteste undeva in camera cu geamul deschis.

Al doilea moment este ambiguu in semnificatie si se refera la scena imbratisarii celor doi in biroul de lucru al agentului bursier inainte de despartire. Ideea nu imi apartine, ci vine ca urmare a unei discutii cu o persoana care a avut sensibilitatea sa vada in aceasta scena ambiguitatea imbratisarii a doi iubiti, dar si a despartirii inevitabile (Piero are ochii aproape inlacrimati si privirea spre camera).

Nu in ultima instanta, filmul vorbeste despre eternul feminin, despre magnetism si enigmatism, despre felul in care EA "simte" esenta lucrurilor si cauzalitatea istoriei (Vittoria si Piero ajung la o fantana in care fiecare gesticuleaza in mod diferit: EA isi "prelinge" (scuze!) mana si atinge apa cautandu-i "rostul", iar el isi arunca tigara recent aprinsa din ignoranta proprie si nu numai. Ea este mult mai aproape de natura, ii intelege functiile si "respiratia" (vantul), respecta memoria mortilor (camera parintilor lui Piero) si duce cu sine modelul vechilor culturilor africane (dansul tribal-ritualic din casa prietenei prietenei sale).

Dixit.