"Vals pentru Bashir" a reprezentat pentru mine o necesitate si o dorinta de a ma documenta mai bine in legatura cu evenimentele descrise de regizorul israelian Ari Folman. Conceput ca un film documentar de animatie "Waltz..." nu este nici pe departe un desen animat cum am putea crede, locul fictiunii fiind luat de un eveniment real care a avut loc in 1982, cunoscut sub numele de "masacrul de la Sabra si Shatila", in timpul disputei locale intre Partidul Libanez si palestinieni. Numele din titlul filmului face referire la liderul Partidului Social Democrat Bachir Gemayel, ucis cu doua zile inainte de sangerosul masacru din 16-18 septembrie 1982, o riposta a politiei libaneze in numele pierderii liderului pe care il idolatriza.
Cand se pune in discutie rememorarea unui eveniment dureros pe care l-ai trait, inevitabil apar imagini care te urmaresc toata viata, locuri si oameni care s-au "oprit" in timpul cand le-ai cunoscut, in istoria ta afectiva. Drumul acesta este parcurs de regizorul insusi prin decuparea marturiilor celor care au fost implicati si au supravietuit masacrului. Descrierea inceputului cu o haita de 26 de caini (de fapt, ani) turbati care alearga pe strazile Israelului nu trece usor cu vederea si imprima, parca, filmului suprarealismul din visele martorilor evenimentului, ca ulterior totul sa prinda incet si sigur forma realismului sangeros, prezent in strigatul de durere si de deznadeje din final.
O data cu filmul conventia impusa de "animat" dispare, iar descrierea are impact si rezoneaza cumva cu suferinta istoriei de acolo si, de ce nu, cu evenimentele din istoria noastra recenta. Alegand un gen de animatie care se apropie de realitate, Ari Folman isi propune, cred, sa atenueze din efectul produs de evenimente. Personajul-regizor porneste acest demers de rememorare nu numai pentru sine sub aparenta traumei, ci si pentru noi din postura de spectatori. Unul dintre superbele momente ale filmului, suprarealist de-a dreptul, este pretextul visului descris de un amic al regizorului, in trecut posibil candidat la Nobel, care afirma: "Cand imi este frica, adorm". Poate aceasta este si intentia regizorului, de a trezi in noi interesul pentru a cunoaste si a nu uita ce s-a intamplat la un moment dat, nu in ultimul rand o pledoarie pentru uratenia razboiului si gratuitatea celor care il provoaca, fara niciun motiv.
Filmul este exceptional si nu incearca sa iti produca suferinta unui popor in mod obligatoriu, drept dovada acel "vals" al mortii soldatului cu profunda sa originalitate din timpul conflictului. Este vorba de aceeasi terapie prin care trece regizorul si meritul sau este major prin modul cum stie sa ne prezinte istoria, fara patima si resentimente. De aceasta data m-am gandit sa va propun, ca un fel de provocare, un fragment video ceva mai vechi dintr-un scurt-metraj animat din Rusia care se aseamana in tema si in stil de animatie: Firing Range (Anatoliy Pyetrov)
Trimiteți un comentariu