In sfarsit un film nominalizat la Oscar pe care nu pot decat sa il apreciez pentru "story", pentru dramatismul calm si veridic al interpretilor: Kate Winslet si Leonardo di Caprio. Desi nu reuseste performanta din "American Beauty", filmul sau de debut, regizorul Sam Mendes "ataca" o tema similara, cu implicatii finale la fel de dramatice, a dezintegrarii familiei americane middle-class. Titlul este sugestiv si reda nu numai "local" plasarea actiunii, Revolutionary Road, ci mai ales zbaterile si dorintele care apar in cadrul familiei din suburbiile Connecticut-ului. Aici nu e vorba de iluzoriul "American Dream" (sic) exportat in intreaga lume, mai degraba o drama de familie aparent comuna, cu nemultumiri si idealuri care culmineaza tragic. Ca in orice "revolutionary", drumul spre urcus nu este atat de usor, iar finalul nu poate fi decat unul in care nimeni nu castiga.
Filmul incepe "greu", redand parca stilul formal de viata al familiei Wheeler. Incep tensiunile, discutiile, dorinte din partea fiecaruia de a "iesi" din aceasta conditie banala. Daca Frank (Leonardo di Caprio) este lipsit de motivatie in cariera si in familie, alegand sa o insele pe April (Kate Winslet) din motive de ambitie (April ii reprosase ca nu e barbat, conotatie de care Frank nu este intrutotul constient), April este conflictuala si isi exprima nemultumirea prin refuzul realitatii in care se afla. April traieste bovaric in acel Paris vazut in fotografii si nu ezita sa il convinga pe Frank de contrariul afirmatiei de la inceput, spunandu-i ca e barbat (!!!) si ca doreste sa se stabileasca impreuna cu cei doi copii in orasul mult visat.
Aparent aceasta este solutia de salvare a casniciei familiei Wheeler. Frank nu ezita nici el sa o aprobe si sa impartaseasca... comunitatii din care face parte acest "Wheelers' Dream". Evenimentele ulterioare, vedeti filmul!, ii vor ajuta pe amandoi sa realizeze ca lupta e abia la inceput si "pierderile" vor fi majore de ambele parti, chiar pana la prabusirea sentimentelor care i-au unit, rezultatul fiind traumatizant in special pentru April.
Deranjeaza oarecum optiunea regizorului de a-si alege un personaj, este vorba de fiul familiei Givings, in postura de ecou rational al mesajului filmului, nelasandu-ne pe fiecare dintre noi sa emitem o judecata in raport cu sirul de evenimente al familiei Wheeler. Kate Winslet este extraordinara in aproape fiecare replica si starea pe care o degaja este bine dozata dramatic. Din acest punct de vedere ultimele 10 minute sunt efectiv de Oscar sau de orice alt premiu al publicului prin linistea si privirea personajului, premergatoare deznodamantului dramatic la fel de sensibil si tacit.
Acest post mi-a stranit interesul pentru vizionarea filmului:)
Noroc cu acest blog al tau Florentin, ca am critica filmelor la "botul calului" (vorba romanului). Ce isi poate dori mai mult un om care nu prea are timp sa vizioneze filmele de pe marile ecrane ale lumii?!
Sincer am bucur si imi da speranta ca blog-ul este si o invitatie de a vedea filmul, fie in sala de cinema (experienta unica pentru ca ecranul e mai mare ca monitorul de acasa si reactiile celor din sala sunt interesante), fie chiar de-acasa inainte de culcus.:))