Foarte interesant eseul tau, Liliana. As fi preferat totusi ca terminologia folosita de autori sa fie cuprinzatoare. Cu pretul de a fi bine argumentati, ei pierd ceva din sensul terminologic. De pilda, as denumi "cinefilie" exact ceea ce afirma Tarkovski: iubire de film=iubire de Dumnezeu cu ajutorul regizorilor care prin mijloace tehnice recreeaza imaginativ sau istoric viziunea lumii din axa temporala trecut, prezent, viitor. Denumirea pe care as impune-o ar fi "videofilie progresiva", asemanand-o cu o "aberatia optica", fenomen de deteriorare a simtului vizual pe un fond de lenevire a privirii.
Sunt o fire optimista, dar cursul istoriei imi dovedeste contrariul. Am dobandit tehnologie si am fost deposedati de manualitate, de efort, de acel "human touch". Mana si mintea creatoare au fost inlocuite cu gadget-uri, cu hands-free, cu telecomenzi, de fapt o distantare de obiecte si o implicare mai mult in "instalatii electrice". Este un fenomen care progreseaza, dar ne duce acolo unde credem ca mergem tehnologia. In concluzie, omul folosindu-se de tehnologie a devenit el insusi "tehnologic".
Optimismul despre care cred ca autorii vorbesc se refera mai mult la acceptarea situatiei pro stiinta, pro... progres. Nu-i chiar asa de rau cum pare, oameni buni. Cand eram mai liberi la cuget, citeam romanele distopice gen "Fahrenheit 451", "1984", "Brave New World" sau vedeam " Equilibrium", "Metropolis", "Blade Runner", ingroziti de perspectiva. Iata ca atunci cand traiesti perspectiva, aceasta este realitate din care se iese greu, aproape ca o accepti pentru a nu te elimina din "turma" globala. "Trestia" lui Pascal este acum cu totul altceva...
Trimiteți un comentariu